Sistemele juridice naţionale ale statelor membre ale Consiliului Europei, precum şi regulile convenţionale din cadrul Consiliului Europei şi al Uniunii Europene recunosc existenţa imunităţii parlamentare. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, imunitatea parlamentară constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului de acces la o instanţă, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului care, fiind prevăzută de constituţie sau de lege, urmăreşte scopurile legitime ale protecţiei libertăţii de exprimare politică a aleşilor în cadrul dezbaterilor parlamentare şi menţinerea separaţiei puterilor legislativă şi judiciară. Această ingerinţă este proporţională în cazul protecţiei unui parlamentar pentru un discurs politic, în interiorul parlamentului, cu ocazia dezbaterilor parlamentare şi care poartă asupra unor chestiuni de interes general, în timp ce recunoaşterea imunităţii parlamentare pentru comportamente în afara parlamentului, fără legătură cu probleme de interes general şi cu exercitarea mandatului parlamentar, care urmăresc defăimarea unui magistrat aflat în exerciţiul funcţiunii, constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul de acces la o instanţă, deci o violare a acestui drept.