Cadrul legal al fiecărei ţări stabileşte modalităţile prin care fiecare individ poate participa la viaţa socială a ţării respective. Una din căile prin care o persoană se poate implica în mod activ în societatea căreia îi aparţine constituie drepturile fundamentele ale cetăţenilor, unele din aceste drepturi fiind reglementate şi prin acte normative internaţionale. În momentul de faţă, România este o democraţie reprezentativă – asemenea multor altor state din întreaga lume – prin aceasta înţelegând că aceia care deţin puterea în stat la un anumit moment dat au fost aleşi de către cetăţeni să exercite această putere în numele lor. Simplii cetăţeni nu au niciun fel de influenţă direct asupra deciziilor luate şi, de fapt, singura modalitate prin care membrii societăţii pot influenţa în mod direct viaţa politică a statului respective este votul. Acest sistem atrage din ce în ce mai multe critici şi s-ar putea să nu fim departe de momentul în care democraţia reprezentativă va deveni o formă de organizare ce nu va mai putea fi întâlnită decât în cărţile de istorie – cel puţin în Europa. O soluţie alternativă este considerată a fi democraţia participativă, un sistem în care o gamă largă de hotărârî sunt luate direct de către cetăţeni. Printre aceste decizii se vor număra nu numai cele de interes local, dar şi cele de interes naţional, fiecare individ fiind încurajat să participle în mod active la guvernarea ţării sale.
În opinia noastră, motivul acestei evoluţii îl constituie schimbările profunde care au avut loc în Europa ca urmare a creării Uniunii Europene. Câtă vreme U.E. a reprezentat numai o asociere economică, impactul politic asupra locuitorilor Europei a fost neglijabil. În ultimul deceniu însă, Uniunea Europeană a început să capete din ce în ce mai mult caracterul unui suprastat, fiind pe punctul de a deveni chiar un stat federal sau confederal. Din acest motiv există un sentiment crescând în rândurile europenilor că nevoile lor nu vor fi înţelese şi îndeplinite de conducătorii noii structuri suprastatale pentru simplul motiv că vocile cetăţenilor nu vor putea fi auzite printre atâtea nivele ale administraţiei sau se vor pierde în hăţisul unei imense birocraţii. Totodată, diferitele comunităţi existente în Europa au nevoi diverse şi va fi dificil, dacă nu imposibil, să se ia o decizie la nivel central care să fie aplicată peste tot. În acest fel luarea deciziilor va deveni o problemă locală.
Următorul pas logic ar fi să ne întrebăm de ce anumite drepturi să fie rezervate doar pentru cetăţenii unui anumit stat de vreme ce, oricum, cele mai multe decizii nu se iau la nivel naţional şi ce relevanţă mai are cetăţenia europeană din moment ce nu conferă individului niciun drept în afara ţării de origine a persoanei respective? Răspunsul evident este că de vreme ce comunităţile locale sunt împuternicite să ia decizii, să-şi stabilească propriile reguli, atunci toţi membrii comunităţii trebuie să ia parte la procesul de adoptare a acestor decizii. Bineînţeles, drepturile nu pot fi acordate în mod discriminatoriu oricui se nimereşte să se afle într-un anumit loc la un anumit moment, persoana respectivă trebuie să fie realmente integrată în comunitatea respectivă. În acest sens, trebuie stabilit un set de cerinţe minimale care să fie îndeplinite de o persoană pentru a participa la luarea hotărârilor, iar deciziile de interes naţional trebuie rezervate cetăţenilor statului respectiv.
Legislaţia României stabileşte două tipuri importante de drepturi ce garantează participarea efectivă a cetăţenilor la viaţa socială în cadrul unui stat democratic: drepturile electorale (dreptul de a fi ales şi dreptul de vot) şi libertatea de asociere. Prima categorie de drepturi aparţine, în mod tradiţional, numai cetăţenilor români. Libertatea de asociere are o largă aplicabilitate, permiţând asocierea în partide politice, asocierea în sindicate, patronate, organizaţii nonguvernamentale etc. Urmând principiul potrivit căruia toate drepturile politice aparţin numai cetăţenilor, legislaţia română interzice străinilor (incluzând aici şi apatrizii) să fie membri ai unui partid politic român, dar se doreşte foarte permisivă atunci când este vorba de alte forme de asociere.
Articolul de faţă prezintă o scurtă trecere în revistă a legislaţiei României referitoare la problemele menţionate mai sus, precum si un punct de vedere românesc asupra viitorului Europei. În acest scop sunt sugerate câteva modificări legislative si sunt prezentate motivele de ordin legal, social şi istoric care stau la baza acestor propuneri, ce se vor a fi un punct de plecare pentru discuţii asupra a aceea ce ar putea fi viitorul tuturor cetăţenilor Europei.