Centrul de Drept Constituțional și Instituţii Politice (CDCIP)

Cristian IONESCU – Principiul supremaţiei Constituţiei. Fundamentarea ştiinţifică şi legitimitatea controlului constituţionalităţii legilor

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a precizat că poziţia supremă a constituţiei în ierarhia actelor normative are drept consecinţă faptul că legile şi celelalte acte cu caracter normativ nu trebuie să contravină legii fundamentale.

Supremaţia Constituţiei este un principiu fundamental nu numai al dreptului constituţional, dar al întregii organizări politico-statale şi a sistemului de drept. Chiar dacă nu ar fi proclamată expres în Constituţie, supremaţia acesteia se impune ca atare, fiind astfel receptată în conştiinţa colectivă a poporului.

Justificarea teoretică a supremaţiei constituţiei rezidă chiar în caracterul politic şi juridic al acesteia. Astfel, în constituţie îşi găseşte expresia voinţa supremă a poporului în ceea ce priveşte obiectivele şi instrumentele de exercitare ale puterii politice. Normele constituţionale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc autorităţile care vor înfăptui guvernarea şi raporturile între acestea. Totodată, constituţia este sediul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În plus, constituţia este factorul structurant al ordinii juridice, căreia îi furnizează principiile directoare: egalitatea tuturor cetăţenilor, legalitatea, neretroactivitatea legilor ş.a.

Curţile constituţionale sunt chemate, în condiţiile stabilite de Constituţie, să joace rolul de contrapondere la abuzul de putere la care ar fi tentat Parlamentul. Fireşte, forul legislativ nu este singura autoritate publică tentată să nesocotească drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sau să profite de suveranitate în detrimentul celorlalte două puteri. Drepturile şi libertăţile publice pot fi încălcate şi de autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, remediul pentru puterea discreţionară a executivului fiind procedurile de contencios administrativ