Conştiente de funcţiile sociale esenţiale ale partidelor politice, statele au creat instrumente juridice menite să faciliteze îndeplinirea rolului acestora de a exprima voinţa politică a unor clase, categorii sociale sau grupuri de indivizi. Autorul prezintă etapele pe care le-a parcurs reglementarea juridică a partidelor în diferite state, întrucât consideră că practica acetor state poate constitui o sursă de inspiraţie pentru legiuitorul român, dator să adopte o lege organică a partidelor politice.
Dacă la început partidele au acţionat ca grupări de persoane care se afiliază unor idei politice, fără a fi recunoscute pe plan juridic, mai târziu acestea puteau dobândi personalitate juridică în condiţiile specifice din fiecare ţară, prevăzute de legile referitoare la dreptul de asociere al cetăţenilor. Într-o a treia etapă, aceste forme de organizare politică ies din sfera dreptului privat şi intră în cea a dreptului public, activitatea lor fiind reglementată prin texte constituţionale sau/şi legale. Cu toate acestea, consacrarea într-o constituţie a importanţei unui partid nu era suficientă pentru o societate democratică. Tocmai de aceea, pluralismul politic, prevăzut la nivel constituţional a înlocuit monopolul unui singur partid, cum era cel comunist, în cadrul statelor socialiste.
A doua parte a studiului cuprinde o analiză a legilor ce stabilesc cadrul juridic de constituire şi funcţionare al partidelor politice şi care conţin, de pildă, prevederi referitoare la obligativitatea ca orice partid să aibă statute şi programe, drepturile şi obligaţiile membrilor sau dispoziţii privitoare la cheltuieli electorale şi la finanţarea partidelor politice.